Cum se scot petele de urină și mirosul neplăcut al urinei din parchet

parchetPetele de urină din parchet sunt poate cele mai dificile de eliminat, în special în cazul în care, datorită contaminării repetate, zona se înnegreşte. Culoarea neagră indică acumularea unei mari cantităţi de acid uric şi a sărurilor acestuia. De asemenea, este un semn că urina a distrus taninul din lemn.

Soluția Urine Off pentru eliminat urina de pisică sau urina de câine, elimină petele de urină din parchet în totalitate şi poate indepărta acumulările de urină datorate contaminării repetate. Deteriorările fibrei de lemn sunt ireversbile însă majoritatea petelor negre pot fi eliminate.

Întotdeauna trataţi suprafetele cu Urine Off înainte de refinisare deoarece căldura rezultata la şlefuire poate să determine o eliminare mult mai dificilă a petelor şi mirosurilor de urină. Utilizaţi Urine Off pentru a îndepărta cât de mult din murdăria acumulată, folosind aplicări multiple. Astfel pierderile de material lemnos la refinisare vor fi mai scăzute.

Următoarea procedură se referă la curaţarea unei podele grav pătate; contaminarile mai puţin severe nu necesită tratamente la fel de laborioase.

  • Se pulverizează soluția Urine Off pe toată zona care prezintă modificări de culoare
  • Acoperiţi podeaua umedă cu folie de plastic – acest lucru încetineşte evaporarea şi permite produsului să acţioneze timp mai îndelungat. Este normal ca în acest stadiu al procesului de eliminare a mirosului de urină, acesta să se accentueze dar acest lucru este normal şi indică faptul că zona contaminată cu urina este în curs de tratament.
  • După 30 de minute îndepartaţi folia şi stergeţi excedentul de lichid cu un prosop de hârtie sau o lavetă ultra-absorbantă Zorb-lt-Up
  • Repetaţi procesul şi lasaţi podeaua să se usuce.

Fiecare tratament va îmbunătăţi starea lemnului, petele devin mai mici şi mai estompate, până când toate reziduurile sunt eliminate. După tratamentul final clatiţi parchetul cu apă curată şi-l puteți șterge cu un mop uscat.

Prin folosirea soluției Urine Off veţi îndepărta mirosul de urină iar petele se vor estompa, parchetul fiind astfel pregătit pentru refinisare. În funcţie de gradul de deteriorare, este posibil ca rezultatul să fie într-atât de bun încât să nu fie nevoie de şlefuire.

About

Cea mai bună soluție pentru a scoate petele și mirosul de urină animală (câine, pisică) din podea, covor, tapiserie, litieră, saltele, mobilier, îmbrăcăminte, lenjerie de pat, parchet, gresie, pardoseli din beton, placaje şi substraturi OSB, porţelan şi alte suprafeţe dure

Posted in Instrucţiuni de utilizare Tagged with: , , , , , ,